Cedant arma togae, concedat laurea linguae
Armele sa cedeze togei, laurii elocvenţei !

Cicero
ARTICOLE, INFORMAŢII UTILE

despre limitele materiale ale exercitării dreptului de proprietate privată

În încercarea de a defini limitele dreptului de proprietate trebuie să plecăm de la prevederile legale în materie, mai precis, cele ale art. 556 din Noul Cod civil, care prevede că „(1) Dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele materiale ale obiectului său. Acestea sunt limitele corporale ale bunului care formează obiectul dreptului de proprietate, cu îngrădirile stabilite prin lege. (2) Prin lege poate fi limitată exercitarea atributelor dreptului de proprietate. (3) Exercitarea dreptului de proprietate poate fi limitată şi prin voinţa proprietarului, cu excepţiile prevăzute de lege.„

În lumina prevederilor Noului Cod civil, limitele juridice ale exercitării dreptului de proprietate privată se împart în limite legale, limite judiciare şi limite voluntare.

În altă ordine de idei, limitele exercitării dreptului de proprietate pot fi materiale sau juridice. În cazul terenurilor, de pildă, proprietarul îşi poate exercita atributele dreptului său pe toată suprafaţa terenului, inclusiv deasupra acestuia (până la limita inferioară a spaţiului aerian, care este obiect al dreptului de proprietate publică), şi în subsol, cu menţiunile că, potrivit Constituţiei, bogăţiile subsolului fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice şi că subsolul poate fi utilizat pentru efectuarea de lucrări de interes general, sub condiţia însă a despăgubirii proprietarului.

Delimitarea materială a proprietăţii interesează toate bunurile mobile şi imobile, însă trebuie spus din capul locului că numai bunurile corporale pot fi limitate material. Astfel, în cazul bunurilor corporale, limitele materiale ale exercitării dreptului de proprietate sunt date chiar de corporalitatea bunului.

Dacă, limitele dreptului de proprietate sunt uşor de determinat, atunci când vorbim despre proprietatea asupra unui bun mobil, precum şi în privinţa construcţiilor, în schimb, limitele materiale ale unui imobil, obiect al dreptului de proprietate, sunt mult mai dificil de determinat, în principal din următoarele motive:
- terenurile nu sunt separate în mod natural unele de altele; omul marchează în mod artificial limitele prin intermediul grăniţuirii.
- proprietatea imobiliară nu poartă doar asupra suprafeţei terenului: ea se întinde şi asupra spaţiului aerian de deasupra dar şi asupra subsolului. Delimitarea proprietăţii presupune delimitarea suprafeţei pe sol (suprafaţa terenului), delimitarea suprafeţei pe înălţime (pe suprasol sau spaţiul suprapus terenului) şi delimitarea proprietăţii în adâncime (subsol). În acest sens, art. 559, alin.1 din Noul Cod civil stabileşte că: „Proprietatea terenului se întinde şi asupra subsolului şi a spaţiului de deasupra terenului, cu respectarea limitelor legale”.